O scurtă istorie a egalității de șanse
Ca temă generală, de la Montesquieu, Marx sau Durkheim, „egalitatea” ocupă un loc foarte important în sociologie, dar și în științele politice sau filosofie.
Diferențele dintre bărbați și femei, sub diferitele sale aspecte, reprezintă o problematică mereu actuală. Literatura de specialitate a căutat să analizeze modalitatea în care se distribuie puterea între bărbați și femei în funcție de vârstă, orientare sexuală, etnie sau alte variabile, să explice sau să înțeleagă rolul diversității culturale sau interdependențele dintre reprezentările culturale și politic.
Vremurile îndelungate de opresiune masculină și dictatura bunului plac al arhaicului pater familias, au umplut, așa cum era și firesc, rezervoarele de ură ale psihicului femeii; tratată fie ca simplu obiect sexual, fie ca mașină de gătit, fie ca îngrijitoare de copii, obiect al marginalizării politice, veșnic refuzată carierei intelectuale, femeia și-a găsit adăpostul sub stindardele asociațiilor feministe, adepte ale discursului extremist, fapt de natură a-i transforma, treptat, pe bărbați în „marii perdanți”, după expresia lui Pascal Bruckner.
În anul 1792 Mary Wollstonecraft a publicat prima lucrare în care se cerea apărarea drepturilor femeii în societate. Lucrarea este un adevărat program de apărare a drepturilor femeii ce consideră că acestea sunt „un agent al schimbării” la nivelul întregii societăți. Studii privind statutul femeii în țările în curs de dezvoltare au fost realizate sau sprijinite de Amartya Sen, laureat al premiului Nobel in economie în anul 1998. Feminismul ca și concept caută să explice și să aducă în conștiința publică relevanța diferenței de gen și/sau a diferenței de sex dintre femei și bărbați.
Teoria feministă a cunoscut o serie de etape de dezvoltare, de la paradigma egalității (ce urmărește, în principal, să elimine dezavantajele femeii) la cea a diferenței sexuale (ce subliniază necesitatea înlocuirii unui sistem care favorizează, prin natura sa, valorile masculine) și, respectiv, paradigma deconstrucției, care urmărește să creeze un echilibru între primele două abordări. Această paradigmă recunoaște diferențele între bărbați și femei dar accentuează necesitatea asigurării șanselor egale de afirmare a femeilor în societate.
