Inovație socială în orașe

Criza economică nu numai că a intensificat multe probleme urbane, dar a expus și limitele politicilor formulate și puse în aplicare până acum. Pentru a păstra modelul european de dezvoltare urbană policentrică, echilibrată, incluzivă social și sensibilă cultural, Comisia Europeană a promovat o abordare integrată, intersectorială și teritorială (Comisia Europeană, DG Politică regională, 2011). Orașele pot realiza acest lucru doar adoptând noi modele pentru proiectarea și furnizarea de soluții la problemele orașului: nu mai pot lucra în silozuri instituționale și nici nu pot rămâne izolate de contextul lor local. Ele trebuie să sporească cooperarea atât în cadrul organizațiilor lor, cât și cu cetățenii și alte părți interesate. Inovația socială poate împrumuta atât instrumente, cât și modele în acest sens.

Rezolvarea problemelor urbane prin noi metode

Cetățenii împuternicesc și dezvoltă noi comunități creative care joacă un rol din ce în ce mai activ în viața publică și socială (Meroni, 2007), contribuind la inventarea de noi soluții pentru a-și îndeplini unele nevoi. Aceste soluții au fost transformate în noi modele pentru a crea valoare, utilizând procese de cooperare, coproducție și co-creație, implicând o varietate de părți interesate și neobișnuite – care adesea nu au fost consultate anterior -, precum și instrumente noi, cum ar fi resurse IT și online.

Urmând această tendință, unele orașe au adoptat noi abordări de guvernare pentru a dezvolta modalități mai eficiente de identificare a problemelor și soluțiilor. Ei încearcă să faciliteze aceste dinamici de inovare socială, să colaboreze mai bine cu cetățenii – utilizatorii finali ai serviciilor lor – și să co-producă servicii publice cu aceștia. Aceste inițiative sunt adesea expresia unei noi conduceri a orașului în care liderii joacă un rol în derivarea și facilitarea schimbării ca parte a unei noi paradigme de guvernanță